Iasmin Latovlevici a reușit, în două etape, să îl facă uitat pe Petre Marin. Steaua pare să aibă asigurat flancul stâng, fostul fundaș al lui Poli demonstrând că este extrem de util echipei, mai ales în faza ofensivă. Șutul său de aseară a stat la baza golului doi al echipei din Ghencea, însă apărătorul spune că poate face la fel de bine și faza defensivă.
În ciuda faptului că Pițurcă a transferat în această vară 15 jucători, „Lato” spune că echipa formează un grup unit, așa că perioada de omogenizare va fi una scurtă.
„Depinde de la meci la meci cât de mult urc în atac. Voi respecta întotdeauna indicațiile antrenorului și mă voi poziționa așa cum îmi cere. Dacă, spre exemplu, mi se spune vreodată să nu trec centrul terenului, nu o fac. Pentru mine important este să cîștige echipa, nu să dau eu gol sau centrări de gol. Deși, evident, îmi doresc… Vreau ca suporterii Stelei să știe că deși suntem mulți jucători noi, veniți de la multe echipe, formăm un grup unit și suntem conștienți că am venit la un club mare. Noi vom face totul să jucăm foarte bine și sperăm să fie alături de noi și la bine și la rău!„, a spus Latovlevici, după victoria cu Universitatea Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER